Practic. Practica.

Unii spun ca, prin ordin judecatoresc, nu are voie sa se apropie la mai putin de 100 m de Mircea Badea
Si ca poate ghici sexul unui fat daca se uita la sanii mamei.
Tot ce stiu este ca il cheama Nelu si ca astazi nu e disponibil, asa ca va spun eu:

S-a terminat si practica de vara. Vreo 3 saptamani de mers la cabinetul medicului de familie si ... si ce? Aici este problema. Stimabilii nostri stapani in urmatoarea jumatate de deceniu au decis ca practica de vara dupa anul I sa se faca la medicul de familie. Sa mergem acolo 90 de ore sau 4 saptamani ( e un fel de conditionare ca si garantia la masini ), sa asistam la procesul medical si sa intocmim un caiet de practica in care sa notam 10 cazuri (simptome, diagnostic si tratament). Foarte frumos si bine-intentionat. Pana la urma ca absolvenit de anul I nu prea avem noi mare competenta in multe domenii ale universului medical, asa ca ne-au trimis in locul unde pot limita cat mai mult posibilele pagube pe care le-am putea face. Ii si inteleg in cele din urma.
Ultimul lucru de care ar avea nevoie sunt niste mici asasini cu halat umbland prin sala de urgente sau pe holurile sectiei oarecare cu un bisturiu in mana incercand sa raspunda cererii de ”a lua pulsul ” pacientului. ”HAA!!” [[bisturiul in gat]] ... si studentul zice ” gata dom’ doctor. I-am luat pulsul, nu mai are ”. Deci, este inteleapta decizia UMFIHului de a ne trimite la medicii de familie. Alte UMFuri sau facultati nu au impus asemenea rigori asupra obiectelor lor didactice. Prieteni si/sau fosti colegi care fac Medicina pe la Sibiu, Targu Mures s.a.m.d au facut practica prin Spitalul Judetean, dar inca o data tin sa subliniez ca forma gandirii UMFIH este buna. Problema cu practica la medicul de familie este una de fond. Adica ... ce puiiiiiiiiiiiiiii mei sa facem timp o luna (sau 90 de ore) pe capul bietului medic de familie. Noi ne plictisim iar pe medicul nostru il incurcam, sau in cel mai bun caz, nu ii suntem de prea mare ajutor.

Au fost zile in care pur si simplu timp 2-3 ore nu venea NIMENI la cabinet. Era gol ... lumea nu era bolnava. Se descoperise panaceul iar lumea nu mai venea la doctor, asa credeam. Stand pe micul meu scaun din cabinet ma gandeam cu invidie unde naiba a fost panaceul ala cand eram eu mic. Tin minte ca erau perioade in care tot la 2 -3 saptamani ma duceam la doamna doctor cu cate o plangere de natura patologica si era vesnic pliiiiin. Asteptam in prostie si cand in sfarist urmam eu sa intru in cabinet venea o duduie cu sugarul ei si mai asteptam 20 de minute. Iar acum, cand eram EU IN CABINET, lumea nu era bolnava ... ma plictiseam. Trebuie totusi sa nu fiu incorect. Astfel de perioade de inactivitate au fost mai rare decat cele in care lumea se succeda prin cabinet cu consecventa. Iar in aceste saptamani in care m-am perindat pe acolo am vazut si am priceput lucruri bune si chiar am fost multumit sa aud printre plangeri, diagnostice si tratamente lucruri despre care am invatat.

Inca din primele zile in care am fost la cabinet, am avut parte de o priveliste minunata. A intrat o duduie super faina, deja salivam pana ea a terminat de zis ”buna ziua” si ma gandeam ” DA! Acum s-o ascultam pe asta la plamani”. Cand colo, duduia incepe o ditiramba despre nu stiu ce medicamentu lu’ peste prajit si m-am dumirit instantaneu. Era una din acele dudui care facuse medicina culcata pe spate si cu picioarele desfacute, de aceea acum era un fel de comis voiajor glorificat, umbland din cabinet in cabinet ca sa promoveze noile picaturi de urechi pentru bebelusi ”Bebe-Oto-something or other”. Oricum, frumoasa privelieste! si mi-am zis ca ma multumesc si doar privind-o ca deh, [[cum ar zice Alin]] nemultumitului ii ia Dumnezeu darul. Duduia a plecat si jur pe viitoarea mea parafa ca la scurt timp dupa ea intra din nou un exemplar feminin de o bunatate vexanta. De data asta, ca orice viitor medic, am scrutat-o atent [[ nici nu mi-a venit greu ]] de cum a patruns pe usa si dupa mapa pe care o avea cu ea mi-am dat seama ca si ea e din tagma comis voiajorilor. Ma gandeam ca am descoperit un nou aspect la cabinetul medicului de familie, aspect ce nu mi s-a relevat niciodata cand veneam eu ca pacient: dudui faine care vin sa imi dea pilule de gratis. Insa de indata ce a iesit si ea pe usa, in restul zilelor de practica nu am mai avut parte de nicio astfel de minunata priveliste.

O alta experienta care merita povestita ar fi una de natura fizica. Nu, nu cu o duduie din aceea, ci cu un copil. Oooh, oh, nu ! NU in sensul ala. Va rog sa ma scuzati, nici nu mi-am dat seama cum suna. Uitati cum statea treaba. Intra o mami cu un copchilandru pe la vreo 3 ani. Copilu se invartea pe acolo ca un titirez; avea un aer de neliniste nazbatioasa asupra sa. Pana la urma copilul trebuia examinat, nimic neobisnuit pana aici, dar cand se apropie doamna doctor cu stetoscopul de copil, iadul s-a dezlantuit. A inceput sa strige ca din gura de sarpe si lovea cu mainile si cu picioarele in toate directiile, incercand sa indeparteze stetoscopul, doctorul, mama, pana si aerul din jurul sau. Nu stiam daca sa bufnesc in ras dar m-am abtinut gandidu-ma ca ar fi lipsit de tact. Pana sa ma decid eu asupra gradului de amuzament ce mi-ar fi fost permis, doamna doctor mi-a solicitat prompt ajutorul. Fizicul meu de 1,94 si peste 100 kg ar fi perfect pentru a imobiliza un copil nazbatios care reprezenta maxim o treime din mine. Dar m-am inselat; urgent m-am trezit cu o palma peste fata de mi-au zburat ochelarii iar copilul, intr-o manevra demna de Smarandenscu [[pe bune! Uitati-va pe youtube la videoul ”Smarandescu-sa va fereasca sfantu”sau ceva de genu ]], ii aplica un picior in piept doctoritei [[ care nu poate fi descrisa decat ca o bunicuta blanda si firava]] propulsand-o vreun metru inapoi. Totusi, ne regrupam repede iar de data asta, cu mai multa atentie, il prindem pe copil iar examenul pulmonar se realizeaza. Copchilandrul K-1 m-a impresionat in asa fel incat am decis sa il includ printre cele 10 cazuri. Performanta sa in lupta dreapta este cu atat mai impresionanta cu cat avea o gramada de boli ce il afectau simultan. Facuse o tonsilita de toata frumusetea ( desi nu s-a intamplat chiar ca in Papilian, copilul neavend punct dureros la nivelul unghiului mandibulei), avea BDA (boala diareica acuta) ce s-a dovedit a fi rezultatul unei infectii helmintice (adica avea limbrici). Pe langa astea, avea si o plaga zgariata de toata frumusetea pe fata laterala a bratului stang, care continua pana in regiunea cotului. Dupa aspectul ei, se vedea clar ca era o rana ceva mai veche, fiindca deja se vindecase destul de mult.

Trecand mai departe, trebuie neaparat sa dau un sfat, sau sa fac un anunt, nici nu stiu chiar cum sa ii spun. Am ramasa cu concluzia ca fetele ar putea avea mai multa grija de ele insele. Pe bune. Mai ales cand vine vorba de ce au ele si nu avem noi si se potriveste totusi cu ce avem noi. Sper ca nu reies ca fiind un nesocotit si sper ca nu lezez pudicitatea unor eventuali cititori, dar stand acolo la medicul de familie, am dat peste vreo 4 -5 cazuri in care pacienti de sex feminin se plangeau de varii asemenea afectiuni, insa JUR ca nu a venit niciun barbat plangadu-se de afectiuni ale structurilor analoage barbatesti ale uro-genitalului. Poate se face ca la medicul meu de familie sunt inscrise mai multe femei sau poate noi suntem macho tocmai cand nu trebuie si nu vrem sa recunoastem ca avem o problema decat atunci cand facem pipi cu sange, sau cine stie?! Dar oricum, ma simteam dator sa o zic. Or fi ele Nidofloru si No-Spa ieftine, dar mnoah ...

Nu as putea trata tema practicii de vara fara sa vorbesc despre de hipertensivi. Cel putin un sfert din cei care au venit in saptamanile trecute la cabinet au hipertensiune arteriala. Si mai toti sunt tratati cu acelasi combo de 4 tipuri de medicamente menite sa le mentina presiunea sangvina in limite normale. Avand atatia hipertensivi, am apucat sa invat pe de rost reteta acestora si chiar am avut parte de un adevarat exercitiu demn de un LP la fizio [[ ar fi mult mai de folos astfel de discutii la fizio, decat sa ne uitam la o pruasta care isi loveste insertia bicepsului brahial de la ulna (!??!?!]] si anume cum contribuie fiecare medicament la scaderea presiunii arteriale. In primul rand, beta-blocantul (gen Propranolol sau Bisoprolol) care scoate din joc receptorii de tip beta-adrenergic, inhiband astfel efectul facilitator asupra contractiei miocardului ce il are adrenalina. Un al doilea agent anti-hipertensiv este blocantul canalelor de Ca (ex.:Amlodipina), care reduce permeabilitatea sarcolemelor muschilor netezi pt Ca++, ceea ce pastreaza cationul in spatiul interstitial. Dupa cum ne-au spus cursurile de fizio, Ca++ in concentratie mai mare la exteriorul celulei va ingreuna eventuala depolarizare, deci muschii netezi din peretii vaselor sunt mentinuti relaxati, rezultand astfel un calibru mai mare al vaselor, deci scaderea presiunii sangvine. Al treilea agent este diureticul ( ex.: Furosemid sau Indapamid) care are rolul de a facilita eliminarea apei din organism, actionand la nivel renal. Mai multa apa eliminata inseamna volemie mai mica, deci scazand volumul sangvin, scade si presiunea. Un ultim element al combo-ului ce da in cap hipertesiunii este un medicament care actioneaza asupra sistemului renina-angiotensinogen-angiotensina I,II, pe care sincer sa fiu nu l-am inteles nici din explicatiile de la fata locului, nici de pe wikipedia ( ii spuneam Telmisartanum...? daca cumva va plictisiti si vreti sa aflati ce e cu el ... )
Cu aceasta ocazia a tratarii hipertensiunii avut asa un sentiment placut, fiindca in sfarsit toate vrajelile pe care ni le tot ziceau pe la cursuri au avut o aplicatie practica cat se poate de directa si de palpabila. Era o in cabinet o doamna in varsta , hipertensiva, care se plangea ca desi isi ia tratamentul exact asa cum ii prescrisese medicul, totusi se simte rau, iar cu o seara inainte avusese doar 100 cu 65 tensiune [[ ceea ce nu prea suna a hipertensiune]]. Mai mult decat atat, de cand cu canicula [[ pe vremea aia nu ploua prosteste ca acum]]se simtea chiar rau. Afland acest detaliu, aparent banal ( unei batranici nu-i face bine canicula, wow, big surprise ! ) medicul ii sugereaza babutei ca atata timp cat tin caldurile pe afara ar putea sa scoata din tratamentul zilnic Amlodipina, iar apoi intorcandu-se spre mine, cu un zambet din acela pe care il are profu cand te intreaba ceva ce el nu crede ca stii, imi zice ” Ia spune domnule, de ce crezi tu ca nu mai tb sa ia din asta? ”. Pentru cateva momente mintea mea a lucrat in gol, ma gandeam ca oricum n-am de unde sa stiu da’ macar sa incerc. Apoi, m-a izbit raspunsu: ca si adaptare la cald, organismul uman induce vasodilatatia periferica in mod natural, deci un medicament care sa faca acelasi lucru este redundant, in cel mai bun caz. Medicul a continuat sa ii spuna batranei ca daca se mentine caldura asta prosteasca afara poate sa reduca si cantitatea de diuretic pe care o ia zilnic, fiindca deh! Oricum va pierde apa transpirand.
Eu m-am simtit tare bine cu aceasta mica victorie pe care am repurtat-o la cabinet, asa de mandru incat i-am povestit pana si lui Nelu... care nu prea a fost el impresionat, dar oricum ce stie Nelu ?! el crede ca artificiile sunt pasari care explodeaza, deci nu avea rost.
Acum ca v-am plictisit cu povestea mea despre hipertensiune, vreau sa clarific faptu ca nu am impartasit-o cu voi doar ca sa ma dau rotund ca am stiut o raspunsul la o intrebare [[pe care din moment ce mi-a pus-o se presupunea ca ar fi trebuit oricum sa o stiu]] ci ca sa pot ajunge aici, la incheierea articolului pe care sper ca ma va lasa eBlogger sa-l postez dintr-o bucata. In esenta va spun ca m-am dus la practica de vara cu inima indoita de folosinta acestui demers, gandidu-ma ca o sa fie plin de copii raciti si de seniori cu hipertensiune si diabet, deci nimic interesant, nicio plaga impuscata, niciun caz care sa fie demn de House, deci ma gandeam ca va fi o cumplita pierdere de vreme si plictiseala pe masura. Dar va spun! Nu a fost asa, desi au fost perioade de inactivitate care ma obligau sa ma concentrez asupra faptului ca imi este teribil de cald in halat; a fost placut si pe alocuri chiar interesant, iar multumirea izvorata de faptul ca am reusit sa leg teoria cu practica s-a ivit in cele din urma exact de acolo de unde credeam ca e piatra mai seaca. Din cazul unui bolnav cronic, de genul caruia trec pe la cabinet o duzina zilnic! Si unde sa mai punem ca mi-am si clatit ochii cu 2 bunaciuni ravisante care au venit sa imparta mostre gratis de picaturi de urechi si colebil. Foarte frumos ! Am zis !