joi, 22 decembrie 2011

Când știm că ceva nu e în regulă cu lumea în care trăim?

Ca student la medicină, nu mă interesează doar Omul, celula vie, sau lucruri strict legate de medicină și biologie. Îmi place să îmi întrețin creierul cu câte-o rășină, câte-o fitzah, o măslină, alea-alea și din alte domenii.

[[Atunci de ce te-ai făcut student la medicină în România?
SHHH! Taci acol'! A greși e omenește!
Dar a persevera în greșeală e lucru diavolesc :) ]]

Am intrat pe site-ul LHC CERN ca să văd despre ce mai e vorba și cu speranța că poate aflu ceva mai detaliat despre recenta întrezărire a bosonului lui Higgs, care cică și-a făcut apariția zilele trecute - nesemnificativ statistic, fiindcă trebuie reperat de enorm de multe ori până se satisface gradul de confidență al rezultatelor și alte chestii de fizică despre care nu putem noi să discutăm.

Revenind, ideea e că site-ul lor este neîntreținut și pentru noutăți, vizitatorii site-ului sunt îndrumați spre pagina de twitter a organizației. dafuq!

Nu am nimic cu rețelele de socializare sau cu alte site-uri de profil, dar parcă te aștepți la un anumit standard de la cei care lucrează la misterele Universului.

Aaa, și când nici nu se respectă programul de la spălătorie în cămin, apoi chiar știm că lumea se duce de râpă!

*sad face*